Mesajul dur al unui medic de la ATI: M-am săturat să fiu umilită în țara mea / Nu mai sunt capabilă să accept lecții de empatie și de moralitate de la oameni care nu au venit o singură zi să ajute

Mesajul dur al unui medic de la ATI: M-am săturat să fiu umilită în țara mea / Nu mai sunt capabilă să accept lecții de empatie și de moralitate de la oameni care nu au venit o singură zi să ajute
Mesajul dur al unui medic de la ATI: M-am săturat să fiu umilită în țara mea / Nu mai sunt capabilă să accept lecții de empatie și de moralitate de la oameni care nu au venit o singură zi să ajute
Publicat: 25/12/2020, 16:30
Actualizat: 25/12/2020, 16:35

Laura Zarafin, un doctor ATI, a transmis un mesaj prin care își arată nemulțumirea despre modul în care sunt tratate cadrelele medicale, dar și despre cum decurg lucrurile în România.

”Pentru mine, om decent, care pune capul pe pernă liniștit noaptea, cănd merge la culcare, nu mi-a mai rămas nimic altceva de făcut, în afară de a-mi evalua perspectivele cu mare atenție și de a acționa în sfârșit conform cu nevoile mele (de LINIȘTE, nicidecum de BANI ..că nu mănânc cu 100 de guri și nici doi bani nu dau pe jeep-uri și vile.. așa sunt eu).

După 50 de ani, 3 decenii în care am muncit pe brânci, zi lumină în spitale cu dotări mai mult sau mai puțin apropiate de dotările spitalelor din țările occidentale, evoluate, vă spun sincer că tot entuziasmul meu se apropie de minus infinit .

Este imposibil să lupți cu muntele de răutate, cu tonele de minciuni și cu culpabilizarea la grămadă o oamenilor ce și-au dedicat o viață întreagă binelui celui în suferința .

”Nu mai sunt capabilă să găsesc scuze nimănui care aruncă cu noroi în cadrele medicale”

Nu mai sunt capabilă să găsesc scuze nimănui care aruncă cu noroi în cadrele medicale , cerându-le imposibilul, făcându-le răspunzătoare pentru absolut orice nu merge bine – începând de la cozile din triaj și până la condițiile oferite de spitalele de stat. Nu medicii ar fi trebuit să construiască spitale, nu medicii ar fi trebuit să le doteze ..

Nu mai sunt capabilă să tolerez lecții de moralitate de la oameni mici care invocă ” binele pacienților „”( aoleu ce mor ei de grija semenilor ?) , dar nu au curaj să pășească măcar 15 minute în zona cu pacienți infectați, cerându-ne nouă în schimb să ne sacrificăm sănătatea zilnic .

”Nu mai sunt capabilă să accept lecții de empatie și de moralitate de la oameni care nu au venit o singură zi să ajute”

Nu mai sunt capabilă să accept lecții de empatie și de moralitate de la oameni care nu au venit o singură zi să ajute la îngrijirea semenilor lor, care au multe nevoi – de la a-i ține de mână și la a le adresa un cuvânt de încurajare, până la a-i susține și la a le da o gură de mâncare.

Nu mai sunt capabilă să ascult zeci și mii de „înfierări cu mânie proletară” ale medicilor, făcute …culmea …de oameni care , la locul lor de muncă fac tot ceea ce înfierează când vine vorba de sistemul sanitar.

Știu că există oameni și oameni, așa cum există medici și medici, știu că unii sunt mai empatici ca alții , așa cum știu că în nici un domeniu nu există numai îngeri .

De ce nu răspund în fața legii nici unii dintre cei ce, prin deciziile lor proaste, au distrus sistemul sanitar?

De ce justiția nu a făcut nimic 30 de ani pentru a stopa nu numai fenomenul șpăgii , dar nici marea corupție din sistem căreia nimeni nu i-a pus stavilă????

De declarații sforăitoare populiste m-am săturat.

M-am săturat să aud de 30 de ani cum sănătatea și educația reprezintă „prioritate națională”, pentru ca apoi să constatăm că nu au reprezentat decât un izvor nesecat de bani pentru partide.

”M-am săturat să fiu umilită în țara mea”

Nu am făcut niciodată nimic de care să îmi fie rușine, nu am umilit nici un pacient niciodată, dimpotrivă, am venit de acasă de câte ori a fost nevoie, chiar dacă nu era obligația mea, pentru a face tot ce ține de mine să dau o șansă și speranță pacienților mei.

„Ca mine sunt sigură că sunt mii de doctori ”

Doctori care ar fi putut munci foarte bine în orice țară, cu succes, fără bătăi de cap și fără complicații.

Pentru colegii care ne critică vehement din postura de medici plecați în țări în care muncesc un sfert din cât muncim noi, plătiți regește, le spun un singur lucru – mă bucur pentru voi, dar nimeni nu vă dă nici vouă dreptul să ne judecați, pentru că nu ați trăit cu atâtea nevoi și stres. E ușor să blamezi pe alții când nu ai fost în papucii lor .

Acest sistem sanitar are exact ce are România în toate domeniile – impostură, șpagă, promovare aberantă în funcție de apartenența politică, involuție, orgolii și legi aberante.

„De ce scriu??”, asta am fost întrebată foarte des .

Scriu pentru că, după 30 de ani de muncă grea, chiar nu îmi mai pasă dacă voi părăsi acest sistem infect care promovează nonvalori”, scrie medicul pe o Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare